24 April 2013

The North Face Transgrancanaria


Chiar si in momentul de fata imi este greu sa cred ca am avut incredibila ocazie de a participa la cursa asta, a fost parca un vis. Transgrancanaria e una dintre cele mai renumite curse de trail running din lume, top level cu participanti din toata lumea si atleti de nivel mondial, toate pe o insula incredibila. Evenimentul este o imensitatea logistica, un mega efort din partea organizatorilor si cred ca aproape o zi de sarbatoare pentru toti localnicii insulei. Traseele sunt pentru toti si toate:  Transgrancanaria - categoria regina, este un ultramaraton de 120km cu 7300m de urcarat, startul e la 12 noaptea si finish-ul undeva dupa lasarea serii celei de a doua zi. Advanced - 83km cu 4700m, startul la ora 4 dimineata cand primii de la ultra ajung pe portiunea aceea de traseu. Marathon - 42km cu 4000m si Starter - 24km cu 1800m. Eu am ales timid si speriat traseul scurt, desi chiar si pentru asta am avut destul de tras.
Fizic trebuia sa fiu pregatit pentru acest inceput furios de sezon dar problemele pe care le-am avut pana acum m-au tras inapoi si acum ma simt nitel depasit de situatie. Am venit in Spania inca cu dureri la genunchi si am sperat ca cele cateva zile de potecareala si de relaxare o sa ma ajute. Din pacate in toate cele 4 zile de mers pe munte am avut dureri pe coborari, lucru care m-a facut sa cred ca nu o sa pot alerga deloc. De frica m-am prefacut ca nu simt nimic si m-am concentrat pe stretching si pe odihna cat mai multa. In noapte dinaintea concursului abia am putut sa dorm, imi venea sa mor de ciuda ca am ajuns atat de departe si nu o sa pot alerga, gandul asta m-a tinut in priza pana dimineata devreme. Am avut ceva emotii si la preluarea numarului de concurs pe care l-am luat abia in dimineata cursei, a fost o greseala de a mea dar spaniolii sunt intelegatori si m-au ajutat.
De la finish am plecat cu vreo duzina de autobuze pana la startul categoriei noastre, intr-un sat pitoresc din creierii muntilor. Pe drum si la start am inceput sa ma relaxez, atmosfera era incendiara si m-am indragostit pe loc de ea. A fost un amestec interesant: culorile super vii ale echipamentelor, muzica traditionala care parea din Peru sau Uruguay de undeva, locatia exotica si oamenii... spaniolii sunt cu totul altfel, sunt veseli si calzi, mi-au dat impresia ca suntem la o petrecere campeneasca si nu la o cursa de alergare. Lucrurile astea m-au facut sa uit de toate problemele, asa ca am luat startul intr-un iures de tipete si confetii zburatoare cu un nou tel, acela de a ma bucura de acesti 24 de km.
Toata cursa am fost vesel si linistit, nu cred ca am participat vreodata la vreo cursa atat de bucuros, ma tem ca am uitat adevarata esenta a acestor participari. Puterile m-au tinut  aproape pana la final, in afara de temperatura torida si catararile brutale pe care le-am avut de infruntat, totul a fost ok. Surprinzator si total neasteptat e ca genunchiul stang nu m-a durut deloc, absolut deloc! Ba chiar interesant e ca m-a deranjat putin celalalt picior. Nu mai inteleg nimic, dar oricum ar fi in ziua aceea am avut o cursa perfecta.
Traseul a fost fantastic! Am alergat prin niste locuri pe care nu as fi crezut ca o sa le vad vreodata. Inceputul a fost tropical, sus in munte potecile inguste si vegetatia exotica au fost ingredientele principale. Am avut in total 3 catarari brutale, cu inclinatii pe care sincer nu pot sa le parcurg pe un mtb, iar coborarile ulterioare au fost de speriat. Nu stiu daca asa sunt traseele de la cursele astea renumite dar pe mine ma lua cu ameteala cand ma uitam in jos, era atat de inclinat si accidentat terenul incat sunt convins ca doar noi si caprele mai trecusem pe acolo. Am trecut prin sate de munte, am alergat prin favelas, prin gradini obscure, pe poteci inguste unde zburau gainile speriate in toate directiile, prin canioane uscate si toride, pe sub portocali si cactusi uriasi, pe coasta oceanului, pentru ca la final totul sa culmine cu un finish pe plaja. Fucking epic!
N-am avut timp sa ma preocup de muschi, de dureri sau de probleme, traseul m-a fermecat la fiecare pas, am fost ocupat cu admirarea peisajelor sau a vegetatiei inedite. Si spectatorii au fost diferiti, este alt popor aici si au alta cultura, cultura care se numeste Trailrunning. N-am trecut pe langa nici un spectator care sa nu incerce sa ma sustina cumva, sunt frenetici si galagiosi (banuiesc ca si sangele latin are o mare contributie). Pentru spanioli sportul asta e cu totul altceva, e la egal cu fotbalul, e super raspandit si practicat de toate categoriile de oameni. E greu de inteles cum s-a ajuns atat de departe la ei, cum e posibil ca aici trailrunningul sa se transmita la tv? Cum e posibil ca 99% din populatia tarii sa stie cine e si cum arata Kilian Jornet? Cum de jumatate din participantii de la categoria mea au fost fete?
Toate elementele cursei au fost coplesitoare pentru mine, nu pot sa va explic cum a fost sa fiu depasit la km 20 de Philipp Reiter de la categoria 87km, sau cum au fost cele 30-40 de secunde cand am trecut prin culoarul de oameni pentru a trece linia de sosire, a fost fantastic! La final aproape ca imi venea sa plang ca s-a terminat, imi era ciuda ca nu m-am dus la o categorie mai lunga pentru a-mi prelungii visul...
M-am tavalit pe saltelele de la finish si m-am racorit cu niste gheata, am mancat cea mai gustoasa Paeya din lume si dupa ce mi-am revenit fizic si emotional am iesit in tribunele de la linia de sosire. Am stat aici cu Dana vreo ora cred si mi-am dat seama cat de norocos sunt sa fiu acolo, sa alerg pe aceleasi poteci cu Philipp Reiter, Santiago Obaya, Ryan Sandes sau Chaigneau Sebastien, sa alerg pe o insula atat de exotica, sa alerg Transgrancanaria. Nu o sa uit niciodata ziua aceea!
Din cauza coborarilor si a lipsei de antrenament specific am avut cea mai puternica febra musculara din viata mea, m-au durut pulpele timp de 8 zile iar in primele 3 am putut sa cobor scarile doar cu spatele. Dar nici o durere nu poate eclipsa locul 55 din 600 pe care l-am obtinut la final sau sentimentele pe care le-am trait acolo.

Sper sa aveti si voi macar o ocazie de genul acesta: mergeti si alergati in Spania, o sa va indragostiti pe loc!

Va las cu cateva poze si un film:


No comments: