10 June 2013

Waiblingen Triathlon

 
Asteptarea a luat sfarsit, sezonul de triatlon incepe! Waiblingen este prima competitie din Baden-Würtemberg si prima etapa din campionatul regional organizat de federatia germana de triatlon. Aici incepe toata lumea sezonul, e un mic sprint triatlon care pune la incercare antrenamentele din iarna si primavara. Toate cluburile de triatlon se strang aici, iar clubul la care sunt si eu afiliat nu a facut exceptie, am avut 20 membrii care au participat. Despre club o sa va povestesc intr-un alt blog  ;).

Distantele sunt acceptabile, ca orice triatlon sprint: 500m inot intr-o piscina, 20km ciclism pe strazile orasului si la final 5km de alergat prin parc. Fizic am fost pregatit, doar ca pentru mine era primul triatlon si aveam foarte multe nelamuriri referitoare la tranzitii, la reguli si la cursa in sine. Dar tocmai de aceea o cursa ca asta este binevenita, o pregatire pentru cursele mai serioase din vara. Emotii nu am avut, 500m am mai inotat, ciclismul nu presupune nici o problema, iar la alergat inca mai aveam dureri de genunchi dar m-am gandit ca 5km pot sa ii parcurg in orice eventualitate.

Am ajuns din timp la fata locului si mi-am pregatit tranzitia in tihna: bicicleta, prosop pe jos, cureaua cu numarul de concurs, papucii si tricoul de ciclism, adidasii, sosete, sapca si ochelari de soare. Totul pare simplu dar defapt e mult de pozitionat cat mai la indemana. Fiecare are alte idei si alte obiceiuri, eu sunt la inceput asa ca am facut totul asa cum auzisem pe la club sau prin reviste.

La piscina lucrurile incepusera de mult, au fost foarte multe categorii de varste la amatori, stafete si o gramada de alte categorii speciale ale federatiei (liga1, liga2, campionatul pe cluburi, etc.). In ultima perioada vremea a fost groaznica dar in ziua respectiva am avut noroc de vreme putin mai buna, 18 grade… In schimb apa din piscina a fost incalzita undeva pe la 21 de grade, asa ca am putut inota fara neopren si fara sa murim de frig. Startul a fost in functie de numarul de concurs, cate unul la fiecare 15 secunde, urmand ca fiecare concurent sa inoate 10 lungimi de bazin parasind piscina la final pe ultimul culoar. In coada de la start erau multe chipuri ingrijorate, multi incepatori ca si mine, de pe mal parea simplu dar apa era rece cu draci. Cand mi-a venit randul am sarit in bazin, am asteptat semnul comisarului de cursa si m-am impins in marginea bazinului cat am putut de tare…

Nu era prima oara cand inotam 500m si stiam ca pot sa termin imediat sub 10 minute, am vrut sa reproduc un astfel de rezultat dar dupa primii 100m mi-am dat seama ca ceva nu in regula. Nu puteam sa respir calumea, trageam aer cat puteam dar plamanii se umpleau doar de jumate. Am inceput sa ma panichez si sa respir la fiecare brat. Nu am reusit sa imi revin si aveam niste sensatii foarte tampite de anxietate… Ma gandeam sa ma opresc putin dar marginea bazinului parea ingrozitor de indepartata iar toti spectatorii care tipau de pe margine m-au terorizat cumplit. N-am patit niciodata asa ceva, a fost ingrozitor, daca o sa patesc asa ceva in vreun lac/mare o sa fie nasol. Pe la bazinul a 6-lea mi-am mai revenit, am inceput sa respir putin mai normal si vroiam sa ies din bazin cat mai repede. Ultimele 2 bazine mi s-au parut interminabile dar intr-un final am ajuns la marginea de beton si cred ca mi-am facut si cruce ca am scapat! 10:33, un timp nesperat de bun dupa o astfel de evolutie.

Alergarea pana in tranzitie a fost dureroasa, picioarele nu imi erau incalzite deloc, eram descult si bratele ma dureau ingrozitor dupa cosmarul din bazin. Mi-a luat neobisnuit de mult timp sa fac prima schimbare. Tricoul de ciclism pe corpul ud a fost cumplit de greu de imbracat, bratele nu ma ascultau deloc si am fost foarte impiedicat. Am iesit din tranzitie dupa 3 minute.

Ciclism! Hai ca la asta ma pricep… Trebuia sa parcurgem 3 ture a cate 7km care pe situ-ul concursului pareau plati ca in palma, ma simteam bine in picioare si abia asteptam sa recuperez niste timp. Entuziasmul mi-a fost taiat dupa primul viraj, in fata era o catarare de toata frumusetea (foaia mica, pinionul mare). Tot traseul a fost asa, fiecare tura de 7km a avut 120m de urcat compactati in 3 catarari in primii 4 km. La finalul primei ture am terminat de insiruit sfintii si blestemele pe care le cunosteam si m-am apucat de treaba. Unul dintre colegii de la club care e bun la ciclism era la 1-2 minute in fata mea si am fost motivat sa incerc sa il ajung. La finalul turei a 2-a am reusit sa il depasesc si in tura a 3-a mi-am dat seama ca defapt imi place traseul foarte mult :). Un fel de criterium pe strazile orasului, rapid si cu multe curbe stranse.

Tranzitia a doua a mers mai bine: am montat bicicleta, mi-am luat repede adidasii de alergat si am parasit zona intr-un minut jumate. Acum venea proba cea mai problematica pentru mine, alergatul. Cu doar 4 zile inainte am suferit destul de mult la semimaratonul de la Heidelberg si cu siguranta nu eram refacut, drept pentru care de la kilometrul 2 a inceput sa ma doara genunchiul. Cu toate ca am mers foarte incet si cumpatat, durerea s-a inrautatit si nu am putut sa maresc deloc ritmul. Au fost doar 5km asa ca nu am pierdut foarte mult timp per total, 25:29 min.

La finish m-am bucurat, nu a fost o cursa prea buna nici nu am dat totul. Sunt multumit de rezultat si mai ales de experienta acumulata. Se zice ca primul triatlon nu il uiti niciodata, eu cred ca inotul ala sigur nu o sa il uit prea curand! Seara am sarbatorit cu colegii de club. Toata lumea a terminat mai mult decat merituos: primul loc la stafeta, locul 1 la feminin 50 ani, locul 3 la feminin 40 si 45 de ani si un loc 3 la masculin 25ani. Eu am obtinut locul 109 din vreo 200 cu un timp final de 1:19:39.


Mai multe poze gasiti aici: Waiblingen Triathlon


1 comment:

Iasi my love said...
This comment has been removed by a blog administrator.