19 January 2015

Challenge Kraichgau

Imi amintesc destul de clar cum acum cativa ani ma uitam la filme despre triatlon ca la aselenizare, imi petreceam iarna ore intregi pe trainer uitandu-ma la campionatul mondial din Hawaii 2008, '09: Chrissie Wellington, Macca, Crowie, ceva fenomenal. Consideram pe vremea aceea triatlonul ca fiind sportul suprem, ceea ce inca cred, ceva de neatins pentru mine. Sa stapanesti un sport e deja ceva, dar trei deodata, imposibil, un vis, nici vorba!
Am mai crescut si mi-am dat seama cu timpul ca visele nu sunt de neatins, iar triatlonul a fost intotdeauna pentru mine in varful listei. In octombrie 2012 m-am decis sa ma apuc de treaba, noua luni mai tarziu iata-ma in costum de neopren pe plaja unui lac, terifiat si nerabdator in acelasi timp.


Au fost 9 luni de pregatire, pentru nici un proiect nu mi-am dedicat atat timp si concentrare. A trebuit sa trec prin toate etapele, de la citit si documentat pe cand afara inca ningea, la inot in openwater si pana la cumplitele antrenamente brick, tapering, dieta si cate si mai cate. Cel mai greu mi-a fost cu inotul, daca celalalte doua discipline nu imi erau tocmai noi, la inot a trebuit sa o iau de la inceput. Mi-a fost destul de greu cateva luni pana cand am deprins tehnica corecta, dealtfel 90% din antrenament a fost doar pentru tehnica, dar acum totul pare destul de clar.
O alta problema cu care m-am confruntat a fost lipsa de timp, niciodata pana acum nu am petrecut atat timp antrenandu-ma, si pentru asta a trebuit sa gasesc solutii. Am fost fortat sa-mi schimb multe obiceiuri si sa imi simplific viata in multe aspecte. Dar am gasit cateva portite pentru a ascunde intr-o viata normala cate 8-10 ore de antrenament saptamanal. Aici trebuie sa-i dau mult credit logodnicii mele, pentru ca fara ajutorul ei n-as fi reusit sa am atat de mult timp.


In schimb pe marginea lacului lucrurile nu stateau la fel de roz, am intrat in apa rece si am lasat pe mal iepurii care umblau dupa morcovul din fundul meu. Eram totusi calm dar cei 1.5km de inot ma speriau, stiam directia in care trebuia sa plecam dar nu vedeam din apa baliza de unde urma sa ne intoarcem si asta ma speria si mai mult. Am incercat sa ma feresc de miticul haos de la start si m-am pozitionat undeva in margine dar tot nu am scapat de marea busculada. Dupa tunul care a dat startul nu-mi mai amintesc decat maini, picioare si multa apa inghitita, abia dupa vreo 10 minute s-au mai largit randurile si nu ma mai loveam de alti inotatori. Am incercat tot timpul sa-mi impun un ritm calm si constant, doar in apropierea punctului de intoarcere am fost putin confuz si cred ca am inotat putin in zig zag. La intoarcere obosisem si m-am si agitat prea mult in momentul in care mi-am dat seama ca malul se apropie. Ultimii 50m au parut interminabili dar am reusit sa ajung la mal, sa ma ridic pe picioarele mele si sa ies din apa. Ce a fost mai greu a trecut.

La iesirea din apa Mishu era in public, l-am auzit incurajandu-ma dar nu l-am vazut decat cu coada ochiului. El mi-a facut poza asta.

Tranzitia a fost usoara, am tras de costum pana mi-am scos picioarele din el, m-am chinuit putin sa iau tricoul de ciclism pe mine ud, am predat in graba toate catrafusele unui voluntar si am plecat tropaind spd-urile in cautarea cursierei.
Odata ajuns pe bicicleta totul parea mai distractiv, eram atat de mandru ca reusisem inotul incat pe cursiera parea ca o plimbare. Traseul este unul foarte misto, l-am facut cu o luna in urma si stiam la ce sa ma astept, 42km foarte valonati (600m), multe segmente rapide dar si o gramada de catarari scurte si provocatoare. Primii 8-10 km au fost plati si vantul sufla foarte tare din fata dar odata intrati in padure am fost scapati, abia ce se uscase si costumul pe mine. M-am simtit extraordinar de bine pe cursiera, cu toate ca m-am rezervat pe tot parcursul traseului tot am fost multumit per total. M-am bucurat mult de catarari unde am depasit foarte multi concurenti dar pe segmentele de coborare si plat trebuie sa recunosc ca am fost si eu depasit la randul meu de multe cursiere aerodinamice. Nu am fost niciodata adeptul ghidonului si pozitiei aerodinamice, dar pentru prima oara am vazut o comparatie directa si a fost covarsitoare drept sa fiu. Cu toate astea a fost o adevarata placere: super traseu, o puzderie de spectatori si o vremea superba. Am terminat dupa o ora si 25min cu o medie extraordinara pentru mine (28km/h), putin insetat si cu zambetul pe buze. Oh man, hai ca aproape am reusit ...!


A doua tranzitie a fost surprinzator de rapida, cumva voluntarii te vad la intrarea in zona de tranzitie si iti aduc repede punga cu numarul tau. Am predat cursiera in fuga si cand am ajuns langa banca deja era o fata langa mine care mi-a scos din punga adidasii si mi-a largit siretele. I-am multumit, ea mi-a urat succes si am taiat-o. Totul a durat un minut si 13 secunde, wow!
Alergarea a fost si mai senzationala, obosisem putin dar atmosfera era incendiara. Traseul a fost o bucla prin oras pe care am facut-o de mai multe ori, iar fiecare metru era plin de sustinatori fanatici, nu te puteai ascunde nicaieri. Am alergat surprinzator de calm si calculat, intr-un ritm putin rezervat din nou. A fost ok doar ca dupa 5 km a inceput sa ma doara stomacul. Ma si dezhidratasem putin, soarele batea tare si incepusem sa obosesc. Dar am luat ceva bureti plini cu apa, am gasit-o si pe Dana si pe Scuba prin public care m-au incurajat suficient cat sa termin, putin infranat, si ultimii 5km.
Finish-ul a fost superb, greu de descris in cuvinte, stiu doar ca am obtinut ce vroiam: medalia, si tare mandru mai eram de ea. Timpul la alergat a fost din nou sub ceea ce-mi stabilisem 10km - 49min, perfect. 


Am avut un vis, am muncit foarte mult pentru asta si am obtinut mult mai mult decat imi imaginasem. Pregatirea a fost complexa si dificila din multe puncte de vedere, dar triatlonul asta a fost cea mai mare provocare de-a mea de pana acum si in acelasi timp cel mai usor concurs la care am participat. Faptul ca am fost atat de pregatit au facut defapt toata ziua mult mai placuta si am reusit sa ma bucur de momente deosebite. Plus de asta, nu-mi amintesc sa fi fost fizic mai fit decat acum, ever!
Pe parcurs am devenit mai puternic, mai calculat, mult mai ordonat, am invatat sa ma concentrez pe ce e important, am gasit noi prieteni, si cel mai important este ca mi-am indeplinit un vis vechi. Nu o sa uit curand ziua asta, acum sunt si un triatlonist, unul mandru!

Pozele noastre sunt aici: Challenge Kraichgau.

1 comment:

alexandru pastiu said...

felicitari :)
IronMan e la orizont, multa bafta mai departe